S-a gândit vreodată cineva că un singur "nu" iţi poate face rău?
Şi-a amintit cineva oare de amintirea ta când tu nu mai erai?
De câte ori ai încercat să nu răneşti pe alţii si te-ai rănit pe tine?
Sunt gânduri infinite de care eşti asaltat din ce în ce mai mult si treptat te obişnuieşti cu un chin care te ţine treaz..Cu o durere ce îţi amorţeşte simţurile şi te-infioară..Cu valuri mari de vise măreţe dar neîndeplinite ...
Te obişnuieşti cu viaţa!
Şi-atunci iţi doresti să evadezi din lumea ta într-un mister.Să fii altcineva altundeva făcând cu totul altceva.Să incerci a fii tu insuţi numai pentru tine...Dar fără imaginaţie nu poţi face nimic.E darul tuturor de a işi ţese o lume nouă. De a construi fictivul pe baza realitătii...
Te-obişnuieşti prea mult cu tot ce te-înconjoară. Şi parcă ai ochii orbiţi de pânza uitării eterne. Iţi pierzi şi fericirea din cauza tristeţii.Devii mai visător sau poate prea real.Trădezi un sentiment pentru un lucru simplu.Te-nfrunţi pe tine insuţi dar iţi rămâne o lume-ntreagă.Şi când finalul incearcă să mai salveze ceva., apelezi la imaginaţie ca la un vechi prieten. de care-ţi aminteşti mai mult la nevoie...
Te superi când esti evitat deşi aşa ai vrut. Te resemnezi si cauţi în tine optimism.Şi vezi de dinainte aripile energice de vânt si praf. ce efemer constituie drumul tău spre viitor.
Nu ai pierdut chiar totul,căci primeşti în schimb o lecţie. O lecţie de viaţă prin care înveţi să fii şi singur.Înveţi să ştii,să uiţi,să ierţi,s-ajuţi,să râzi şi să continui.Înveţi să-ţi aperi lumea ta de ceilalţi.Să fii fericit chiar dacă nu poţi sa arăţi.
Şi prinzi asa aripi de speranţă si-ţi faci din timp rezerve de fericire pentru atunci când viaţa te va răni prea tare...
